TheApologist ha scritto:
andreacorazza ha scritto:
In parole povere, ai napoletano manca obiettività.
E mai parlare male della loro città.
Figuriamoci .
Si infatti, è tutto bello: tenimm u sole, u mare e u pesc, e via.
Altrimenti è razzismo.
Obiettività no eh?
Detto questo, neanche a me piacciono gli insulti specialmente quando sono viziati da pregiudizi.. Io ho una zia sarda che non mi parla mai perché è convinta che io la odi in quanto "terrona". In realtà non l'ho mai odiata e tra l'altro nemmeno considero terroni i sardi, ma per come la vede lei, siccome sono del nord allora da per scontato che io la "odi" senza motivo! ... Mah!
E no!.. se c'è un Terone in questo forum è solo il sottoscritto.
https://it.wikipedia.org/wiki/Tiranni_di_Agrigentohttps://it.wikipedia.org/wiki/TeroneQuesta era la Lingua originale che parlavamo prima dell'"occupazione".
LU DIALETTU DI .........(la mia cittadina)
Quanti palori antichi ........La mia cittadina), nun sentu cchiù ca vannu scumparennu,
si cangia e si stracangia lu paisi e lu passatu ormai si và pirdennu.
L’amatu nostru siculu parlari è funti di cultura ca nun muta,
in puisia a tutti fa ‘ncantari ch’è un focu sempri vivu e mai s’astuta.
Iu ‘nni facissi lingua nazionali, ‘nsignalla ‘nti li scoli a tutti quanti,
è ricca di sapuri, senza uguali, è bedda e si fa amari sull’istanti.
Tanti palori sù mudernizzati, ma unn’hannu cchiù ddu gustu e dda magìa,
vucabuli ca sunnu ormai scurdati quann’era nicu sempri li sintia.
Ricordu: gattaloru e cufilaru, bunaca, lu cufinu e lu gristuni,
lu meccu di lu spicchiu e lu casdaru, la cicaredda e anchi lu cicaruni.
Si jucava a li mazzi e a la cannedda, a l’une monti oppuru a li pumetta,
mangiannu passuluna e ‘na guastedda si sparagnava e un si facia la detta.
Ogni palora antica ch’era bedda, e pensu birriuni e anchi maidda,
ch’era espressivu “sciatara e mataredda” e un mulu fazu chi sempri ‘ncarzidda.
C’era la cazzalora e la scumera, lu rogiu si mittia ‘nta lu gileccu,
la fimmina ‘ndussava la suvera e lu sidduni si mittia a lu sceccu.
Oggi si usa tanta curtisia parlannu cu lu “lei” a li pirsuni,
ma prima si dicia “vù” o “vossia”, “don Pè”, “zù Cì”, o “’gnuri” pi taluni.
E si sintia puru “masciu Cola”, e “masciu Brasi” o “masciu Batassanu”,
mi pari ajeri, ma lu tempu vola e lu passatu è sempri cchiù luntanu.
Li fimmineddi schetti eranu beddi o cu lu tuppu o cu lu ‘ntrizzaturi,
mittianu ‘nti l’aricchi li ciurceddi e ‘mpettu spilli, oppuru tanti sciuri.
Si a li picciotti d’oggi ci dicemu: zaccagnu, muscaloru o cantaranu,
sicuru ca ‘mbriachi ci paremu, ca stu linguaggiu assai ci pari stranu.
Ricordu lu zimmili e la ‘ncirata, e lu trubberi e anchi la gazzanedda,
la strummula, la pica e la lazzata, la sbria, lu chiumazzu e la fascedda.
E po’ c’è ancora stipu e scanaturi, e màttula, camella e anchi lu ‘nziru,
li vrachi, lu portò, lu sagnaturi, lu càntaru, lu cardubulu e lu tiru.
Li vertuli, l’ancinu e l’ancineddu, lu mònacu, la naca e la curdedda,
la cuttunina e anchi lu murtareddu, lu muccaturi e puru la cincedda.
Tanti palori ormai si cancillaru, ma iu spirassi falli riturnari,
pirchì sù un patrimoniu troppu raru, ca a li nostri antinati fa pinsari.
Parlamulu a .......(la mia cittadina) stu dialettu, cu l’anima, lu cori e cu l’affettu,
amamu lu linguaggiu sicilianu ca fu la matri di l’italianu.
G.Nicola Ciliberto